Deşi a fost extrem de discret după despărţirea de fosta soţie a lui Liviu Vârciu, Speak pare decis să nu mai păstreze tăcerea în privinţa relaţiei care s-a rupt brusc după doi ani şi jumătate, tocmai atunci când fanii celor doi se aşteptau să-i vadă căsătoriţi.
Din nefericire, chiar dacă fostei sale iubite pare să-i meargă tot mai bine, fiindcă nu dă vreun semn că ar suferi după Speak, nu acelaşi lucru se poate spune despre cântăreţ. Deşi la început s-a „îngropat” în muncă, acum Ştefan pare să fi intrat într-o stare adâncă de depresie.
Ieri, chiar de ziua lui de nume, cântăreţul a postat pe contul lui de Instagram o imagine cu mesajul: „Yuhuhu…”, iar în imagine apare un bărbat care îşi aniversează ziua complet singur, pe un fundal negru. „Sper să îţi fie bine din nou. Ai încredere în tine, Ştefan. Sufletul tău nu va rămâne pustiu, o să apară o fată potrivită ţie care îţi va umple mintea şi inima de iubire. Nu privi lucrurile rele ca pe nişte probleme, ci ca pe o evoluţie spirituală constantă„, i-a scris o fană.
(Georgiana Laciu)